În vremurile de demult, într-un sat dac, trăia un tânăr pe nume Duras. În inima pădurii sacre, creștea un arbore sfânt, acoperit cu frunze de aur, un dar de la Zamolxis pentru a aduce prosperitate satului.
Duras, orbit de lăcomie, a hotărât să fure frunzele de aur, crezând că astfel va deveni bogat. Într-o noapte, s-a furișat în pădure și a cules frunzele de aur, dar când a ajuns acasă, aurul s-a transformat în frunze obișnuite.
Următoarea zi, pădurea și satul au fost cuprinse de o boală necunoscută. Plantele se veștejeau, iar oamenii erau îngrijorați. Duras, copleșit de vinovăție, a mers să ceară sfatul unui preot dac, care i-a spus: „Ceea ce iei fără drept se va întoarce împotriva ta și va aduce nenorocire nu doar ție, ci și celor din jur.”
Duras a decis să se întoarcă în pădure și să ceară iertare lui Zamolxis. Odată ajuns acolo, a așezat frunzele la rădăcina arborelui și a rostit o rugăciune sinceră de pocăință. Arborele a înflorit din nou, iar boala a dispărut din sat.
De atunci, Duras a devenit un apărător al pădurii și al darurilor lui Zamolxis, învățându-i pe ceilalți să respecte și să prețuiască ceea ce natura și divinitatea le oferă.
Această poveste învață despre consecințele furtului și despre importanța respectului față de darurile divine și natură, sub îndrumarea înțelepciunii lui Zamolxis.
